Știri locale / Anunțuri

1 Decembrie 2011

Publicat 5 Decembrie 2011

Ziua naţională a României. Pentru mai multe informaţii şi fotografii, vă rugăm accesaţi secţiunea "Oraşul" - "Evenimente culturale".

Anunţ post vacant - Primăria oraşului Sântana

Publicat 5 Decembrie 2011

Primăria oraşului Sântana organizează concurs pentru promovarea în funcţia publică de conducere vacantă de Şef Serviciu Impozite şi Taxe la Direcţia Economică din cadrul Primăriei oraşului Sântana (vezi detalii)

Scriitorul Ştefan Mitroi s-a întâlnit cu o parte dintre actualii şi viitorii săi cititori arădeni

Publicat 28 Noiembrie 2011

Vineri, 25.11.2011, la sediul Primăriei oraşului Sântana, scriitorul Ştefan Mitroi, în prezenţa unui public numeros, a prezentat două dintre creaţiile sale, intitulate „Strigăte spuse în şoaptă” şi „Dacă Dumnezeu ar muri”.

Sărbătoarea lampioanelor în ziua Sfântului Martin

Publicat 18 Noiembrie 2011

În data de 11.11.2011 copiii şcolii şi ai grădiniţei, secţia germană de la Grupul Şcolar Sântana, însoţiţi de învăţătoarele şi educatoarele lor, au organizat împreună cu Parohia romano-catolică, procesiunea lampioanelor. (detalii)

Sântana reprezentată în Letonia

Publicat 16 Noiembrie 2011

Elevi şi cadre didactice din cadrul Grupului Şcolar Sântana, parteneri în proiectul :"Peisaje culturale de pe punţile Drumului Mătăsii", finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Comenius, participă în această perioadă la o întâlnire de proiect în oraşul Kuldiga- la Şcoala Kuldigas Centra Vidusskola.

Concurs naţional - Toamnă mândră, darnică - ediţia a IV-a, 2011

Publicat 9 Noiembrie 2011

Evenimentul este organizat de Grupul Şcolar Sântana, în parteneriat cu Primăria oraşului Sântana, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Casa Corpului Didactic Arad şi are ca scop valorificarea potenţialului creator al copiilor. (Detalii)

Se pot depune dosarele pentru acordarea ajutorului de incalzire

Publicat 13 Octombrie 2011

Pana in data de 20 noiembrie 2011 se preiau dosarele pentru acordarea ajutorului pentru incalzirea locuintei

Sfinţirea Crucilor noii Biserici a parohiei Ortodoxe Sântana II

Publicat 10 Octombrie 2011

Duminică, 09.10.2011, în cadrul slujbei Vecerniei au fost sfinţite Crucile pentru instalarea lor pe turlele noii Biserici. (Detalii)

Let's do it Romania! - Let's do it, Sântana! 24 septembrie 2011- campanie de voluntariat

Publicat 27 Septembrie 2011

În data de 24 septembrie 2011, pe raza oraşului Sântana şi a satului aparţinător Caporal Alexa, a fost organizată Ziua Naţională a Curăţeniei – Let’s do it, Romania!. (Detalii)

Anunţ posturi vacante- Primăria oraşului Sântana

Publicat 23 Septembrie 2011

Detalii privind posturile vacante la nivelul Primăriei Sântana pot fi descărcate din documentele ataşate.