Sfinţirea Crucilor noii Biserici a parohiei Ortodoxe Sântana II

Publicat 10 Octombrie 2011

 

Duminică, 9 octombrie 2011, în Parohia Sântana II a avut loc „un moment deosebit” - sfinţirea crucilor ce vor fi amplasate pe cele trei turle ale bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, aflată în construcţie de doar şase ani.
După Vecernie, o frumoasă slujbă de sfinţire a fost oficiată de un sobor de şase preoţi şi un diacon, avându-l în mijloc pe Pr. Iconom stavrofor dr. Breda Nicolae, Protopopul Aradului, care a rostit un frumos cuvânt de învăţătură cu ocazia acestui „moment de neuitat”. Părintele protopop a adus şi înalta binecuvântare a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, care, având un program foarte încărcat nu a putut veni dar a transmis felicitări părintelui paroh, corporaţiilor parohiale şi tuturor credincioşilor care „au dat dovadă de credincioşie şi unitate”.
În cuvântul său, Părintele Protopop a spus credincioşilor: „crucile ce se vor înălţa să fie pavăza dreptei credinţe şi prin puterea Crucii lui Hristos să purcedeţi la ceea ce aveţi de împlinit până în ziua cea mult aşteptată a târnosirii sfântului lăcaş”.
La sfânta slujbă a asistat şi Părintele romano-catolic Fechetă Virgil, paroh de Sântana, D-l Enache Viorel, primarul oraşului Sântana, ostenitor al bisericii şi membru al Consiliului Parohial şi alte oficialităţi.
La sfârşit, Părintele paroh Crainic Ioan a mulţumit preoţilor, credincioşilor prezenţi şi în mod special tuturor ostenitorilor care s-au jertfit pentru cele trei cruci, care au avut „o credinţă jertfelnică roditoare”.  Crucile sfinţite, cea mai mare având 5 m, se vor ridica la înălţimea de 47 m şi „vor fi pavăză, armă împotriva răului acestui oraş”.
După sfinţire, preoţii şi membrii Consiliului Parohial au fost invitaţi de către părintele paroh la o agapă frăţească.
 
Pr. Gabriel C. Mariş