Miss Sântana 2013

Publicat 23 Mai 2013

Concursul de frumuseţe Miss Sântana revine anul acesta, în lista concursurilor de frumuseţe organizate în judeţul Arad, şi are ca scop, îmbinarea unui “eveniment-spectacol” cu realizarea unei rampe de lansare a adolescentelor care îşi doresc o carieră în modeling.

Concursul se înscrie în lista proiectelor Asociaţiei Angels Organization care vizează găsirea şi promovarea celor mai frumoase fete din judeţul nostru.

Evenimentul este organizat de Primăria Oraşului Sântana în colaborare cu Asociaţia Angels Organization şi va avea loc în cadrul Zilelor Oraşului Sântana, în data de 06 iulie 2013, la Terenul de sport al Școlii Gimnaziale „Sfânta Ana”.

Înscrierile pentru concurs se realizează prin trimiterea unui mail de intenţie la adresa misssantana2013@yahoo.com, care trebuie să conţină minim 3 fotografii şi datele personale (nume, prenume, data naşterii, număr de telefon) până la data de 24.06.2013. 

În cadrul concursului poate să participe orice persoană de sex feminin din Sântana, cu vârsta cuprinsă între 14- 24 ani şi înălţimea minimă de 1,65m.

Câştigătoarea concursului Miss Sântana va intra direct în finala evenimentului Miss Arad 2013, care va avea loc la finalul acestei veri.

 

REGULAMENT: 

1. În cadrul preselecţiei proiectului “Concursul de frumuseţe MISS SÂNTANA 2013” poate participa orice persoană de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 24 de ani, cu reşedinţa în oraşul Sântana sau localitatea Caporal-Alexa, cu înălţimea minimă de 1.65 m, necăsătorită şi fără copii;

2. Înscrierile la preselecţia proiectului se pot realiza prin trimiterea unui mail de intenţie la misssantana2013@yahoo.com, mail care trebuie să conţină cel puţin trei fotografii şi datele personale ale concurentei (nume, prenume, data naşterii, înălţime şi număr de telefon) până în data de 24 iunie a.c., ora 10:00;

3. În urma înscrierii, fetele vor fi contactate în cel mai scurt timp de către organizatori, pentru confirmarea înscrierii/participării, şi pentru stabilirea detaliilor suplimentare legate de concurs;

4. Din numărul total de participante, în urma preselecţiei oficiale, doar 10 finaliste se vor califica în etapa următoare;

5. Preselecţia oficială a concursului va avea loc pe data de 24 iunie 2013 la sediul primăriei. Membrii comisiei de evaluare vor  alege concurentele, prin studierea informaţiilor din mail-ul de intenţie şi aspectul fizic.

6. Jurizarea preselecţiei oficiale se va realiza după următorul punctaj: Aspect fizic plăcut – între 1- 10 puncte;

7. În urma jurizării, cele 10 finaliste vor fi anunţate telefonic, de către echipa organizatorică a evenimentului;

8. În urma preselecţiei, finalistele calificate trebuie să dea dovadă de seriozitate şi comportament decent pe toată durata proiectului;

9. Finalistele trebuie să participe la pregătirile care se vor întinde pe o perioadă de 2-3 zile înaintea evenimentului şi la evenimentul propriu-zis din data de 06.07.2013;

10. Juriul finalei concursului va fi format din personalităţi publice ale oraşului Sântana/judeţului Arad şi partenerii proiectului. Jurizarea concursului se va realiza după următorul punctaj: Aspect fizic plăcut – între 1- 10 puncte, Prezenţă scenică - între 1 - 10 puncte, Fotogenie şi telegenie– între 1-10 puncte, Inteligenţă socială şi emoţională/perspicacitate – între 1-10 puncte.

11. Câştigătoarea are datoria de a fi ambasadoarea concursului, de asemenea aceasta trebuie să păstreze o imagine personală şi publică, decentă şi onorantă.

12. Finala concursului de frumuseţe Miss Sântana 2013 va avea loc în data de 06.07.2013 la Terenul de sport al Școlii Gimnaziale „Sfânta Ana”, şi va avea 3 probe, pentru care fetele vor avea asigurate vestimentaţia, machiajul şi coafura: proba costumelor de baie, proba rochiilor de seară şi proba de perspicacitate.

13. În cazul în care câştigătoarea primului loc nu îşi poate duce la bun sfârşit responsabilităţile legate de titlu, acestea vor fi preluate de ocupanta următorului loc.

14. Câştigătoarea titlului de Miss Sântana 2013 se va califica direct în finala concursului judeţean de frumuseţe Miss Arad 2013.

Pentru întrebări suplimentare/sugestii legate de concurs, vă aşteptăm cu interes mail-urile pe adresa misssantana2013@yahoo.com!