Concursul Naţional ’’O, ce veste minunată’’-ediţia a II-a, Sântana-16.02.2010

Publicat 16 Decembrie 2010

Acest concurs a luat naştere la iniţiativa unor cadre didactice, oraşul Sântana fiind reprezentat de doamnele învăţătoare Pamfiloiu Cornelia, Pelinari Lucia şi Dehelean Nicoleta de la Grupul Şcolar ’’Sfânta Ana’’, cărora li s-au alăturat şi alte cadre didactice reprezentative pentru oraşul nostru, precum: prof. religie Grec Roxana, prof. religie Grec Pavel, prof. religie Musca Dinorel.

Important de menţionat este faptul că acest proiect didactic s-a bucurat, la fel ca şi în ediţia trecută, de sprijinul Arhiepiscopiei Ortodoxe Arad, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Casei Corpului Didactic Arad şi nu în ultimul rând a Primăriei oraşului Sântana, în calitate de gazdă a evenimentului.

Alături de iniţiatorii şi colaboratorii locali ai acestui proiect, evenimentul s-a bucurat de deosebita prezenţă a Părintelui Protopop Breda Nicolae din partea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Aradului, alături de Părintele Paroh Pamfiloiu Liviu-Parohia Ortodoxă Firiteaz, Părintele Paroh Crainic Ioan-Parohia Ortodoxă Sântana II, Părintele Paroh Rădulescu Nicolae-Parohia Ortodoxă Comlăuş, , Honiges Ana-director al Grupului Şcolar ’’Sfânta Ana’’ Sântana, Enache Viorel-Primarul oraşului Sântana şi viceprimar al oraşului Scărlătescu Mihai.

Astfel, discursurile pline de înţelepciune şi gânduri curate ale invitaţilor s-au împletit cu scurte spectacole de colindă susţinute de grupuri de colindători formate din elevi ai Grupului Şcolar Sfânta Ana Sântana, pregătite de prof. Grec Roxana, prof. Grec Pavel şi prof. Musca Dinorel.

Evenimentul s-a dovedit a fi unul cu o încărcătură emoţională puternică, aşa cum este normal pentru fiecare dintre noi în preajma Sfintelor Sărbători de Crăciun şi de aceea s-a dorit ca acest proiect să devină o tradiţie la nivel local.

Expoziţia de desene poate fi admirată în holul sediului administrativ al oraşului Sântana, în perioada 16-31 decembrie 2010, orele 08:00-16:00.

 
Vă aşteptăm cu drag!