În secolul al XIV-lea, credincioşii romano-catolici erau stabiliţi în nordul localităţii de astăzi, la Comlăuş. Probabil că în anul 1730, contele Harruchern a fost primul care a populat această zonă cu emigranţi germani şi maghiari.22 Aceştia, treptat şi-au părăsit locuinţele, stabilindu-se mai la sudul localităţii. A fost dorinţa curţii imperiale de la Viena ca, odată cu retragerea turcilor de pe aceste locuri, forţa de muncă fiind deficitară, să populeze zona cu creştini catolici, tineri căsătoriţi şi cu mulţi copii. Protestanţii nu erau agreaţi în zonă.
Noii veniţi, şvabii, aveau tradiţia lor, obiceiurile moştenite de la strămoşi, şi-au constituit o parohie din care făceau parte şi ungurii colonizaţi. În anul 1334, această parohie avea legături cu arhidiaconatul de la Pâncota.
Bisericile s-au construit după venirea şvabilor pentru că aceştia au întâmpinat mari greutăţi până ce şi-au înjghebat o gospodărie, muncind până la epuizare pentru defrişarea locului, asanarea mlaştinilor, pentru nobilul care i-a adus. Se pare că trei generaţii au fost sacrificate pentru ca Sântana să aibă înfăţişarea actuală şi oamenii s-o ducă mai bine.
În anul 1715, la Comlăuş exista o casă catolică de rugăciuni.
Începând cu anul 1736, teritoriul de la sudul Comlăuşului este populat cu şvabi aduşi din Germania de Iacob Bibics pentru a-i lucra moşiile şi pentru a întări catolicismul în zonă.
Maria Tereza, la 26 iulie 1742, printr-un decret imperial, numeşte noul teritoriu Neuesanktanna (Sântana Nouă), înfiinţează parohia catolică în care activează şi credincioşii catolici din Comlăuş, cimitirul localităţii, care între 1836-1883 de extinde. Primul cimitir al şvabilor din Sântana, astăzi dispărut, a fost în groapa existentă astăzi la capătul străzii Mihai Eminescu şi cel al străzii Mărăşeşti.
Până în 1872 extinderea era efectuată, dar aceasta a continuat până în 1883 pentru că ,în 1871, s-a construit calea ferată care a împărţit cimitirul în două părţi, una pentru copii şi una pentru adulţi.
În anul 1749, Iacob Bibics finanţează construirea unei biserici catolice, care a fost sfinţită în anul 1751, fiind îndrumată de călugării franciscani.
În anul 1756, este numit primul preot, prima confirmare fiind în anul 1761.23
În anul 1762, în perioada epidemiei de ciumă, Bibics aduce la Sântana călugări piarişti, care vor fi înlocuiţi de călugării minoriţi la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
În anul 1858, un uriaş incendiu pârjoleşte Sântana, arde biserica (amplasată în parcul de astăzi, în locul ei fiind un monument religios construit în anul 1888), gimnaziul şi peste o mie de case, arzând chiar şi icoana Maicii Domnului, încadrată în sticlă şi împodobită cu câteva perle, icoană dăruită bisericii de Margareta Bibics .
Credincioşii catolici din Sântana şi Comlăuş (germani, unguri, românii catolici), cu ajutorul localităţilor învecinate, refac casele, iar în 1864 începe construcţia actualei biserici catolice (arhitect, bănăţeanul Leopold Schütz), care este sfinţită în anul 1868. Biserica are patru clopote şi decoraţiuni interioare valoroase.
Altarul bisericii a fost refăcut în anul 1920 cu marmură de Carrara, donatorii sumei necesare cumpărării marmorei fiind Katharina Ackermann, episcopul Glatfelder, comunitatea locală.24
Orga bisericii romano-catolice este construită în anul 1885 de firma „Seidel-Werke” din Oradea şi conţine 22 registre, 1228 ţevi de orgă, 2 manuale.
În vara anului 1944, preotul catolic Jakob Maus a ţinut, în amvonul bisericii, o predică istorică convingând populaţia germană din Sântana să nu părăsească localitatea Sântana, chiar dacă vor sosi trupele sovietice. Soldaţii sovietici au ocupat şase săli de clasă din gimnaziul de lângă biserică, împiedicând, din octombrie 1944, participarea catolicilor la slujba religioasă.
Preoţii bisericii catolice din Sântana, de pe lângă biserica catolică, în perioada 1742-2006 sunt următorii:
I. Franciscani (1742-1751): Anton Schmidt, Gottard Tury, Fr. Occursius
II. Piarişti (1751-1788): David Biro, Iacob Coşa, Eduard Fontani, Edmund Vavrik, Christian Catsor, Vazul Szepessy, Iacob coşa, Christian Petrik, Lukas Promberger, Felix Lengyel, Ladislaus Bielik, Ludwig Szomi
III. Franciscani (1790-1800): Valentin Ginther-minorit, Fidel Dugonis, Aegidius Kurts, Viktorin Vajda
IV. Preoţi din anul 1800 până în prezent: Paul Falk (1800), Franz Egyed (1800-1802), Josef Gressel (1802), Franz Schuller (1803-1828), Josef Somogyi (1829-1834), Josef Pfeiffer (1835-1849), Dr. Paul Hegedüs (1849-1870), Augustin Weber (1870-1871), Josef Orth (1871-1906), Jonann Szirmay (1906-1910), Josef Karl (1911-1941), Jakob Maus (1941-1961), Karl Hampel (1961-1963), Johann Volf (1963-1971), Andreas Straub (1971-1981), Franz Straub (1981-1989), Günther Loch (1989 1991), Peter Heim (1991-2008).25Aceştia au fost întotdeauna alături de credincioşi, atât în momentele de bucurie, cât şi la ceasurile de restrişte, în biserică sau la activităţile pentru păstrarea tradiţiei.
Cantorii bisericii au fost Jakob Hillier (1868-1910), Nikolaus Steiner (1910-1926), Ernst Hillier (1926-1960), Brunhilde Brandt, născută Hetmann (1960-1978, când pleacă în Germania), Anna Marksteiner (1978-1982), Gerlinde Leib (1982-1990), Katharina Wille (1990-1991), Elfriede Barthelme (1991-1992), Marianne Hellstern (1992-astăzi).26
Preotul Peter Heim, deşi a fost pensionar, a slujit cu devotament şi credinţă biserica, a fost devotat enoriaşilor săi.La 40 de ani de preoţie, preotul Peter Heim a săvârşit gratuit serviciul religios, fiind ajutat de trei călugăriţe misionare din Panama şi Ecuador. Acestea făceau ore de religie cu copiii catolici, ajutau bolnavii din localitate.
